Concert pascal
MOPAN Suceava

Isabela Onoriu, soția lui Daniel Onoriu, s-a confruntat recent cu o situație nu tocmai plăcută sufletului său. Click! a obținut în exclusivitate declarații scandaloase despre cea care i-a luat locul în patul și inima fostului ei partener de viață, cu care e în proces de divorț.

„Acum două zile am fost într-un supermarket și la două minune, în spatele meu, în același magazin, apare Daniel cu actuala sa iubită. Nu am avut niciun sentiment, nici de furie, nici de nimic, mi-am văzut de cumpărăturile mele și am plecat. Nu a interacționat deloc cu mine. Am auzit când i-a zis tipei respective <uite-o pe Isabela> și ea tot trăgea de el și îi zicea <hai să mergem>. Știu că este o tipă din Canada de vreo 43-44 de ani, de vârsta lui. Vreau să mai spun și că după ce el a insistat să ne împăcam, la o săptămână distanță, s-a întâlnit cu ea. Am auzit de la persoane care au fost în cercul nostru de prieteni că a dus-o deja în apartamentul unde am locuit noi doi, în patul nostru. Am înțeles și că au făcut mâncare împreună, i-a făcut deja și cunoștință cu mama lui. Nu îmi pare rău de această situație. Eu cred că el a vrut să mă facă geloasă, dar nu i-a ieșit. Omul aruncă cu ce are în suflet: unul cu bunătate, cu răutate”, a declarat Isabela Onoriu, pentru Click!.

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/isabela-sotia-lui-daniel-onoriu-declaratii-2212782.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava