Sarbatoarea Muntelui 2019

De ce nu mă lasă copilul meu să îi dau pălăria? De ce nu stă să îi pun scutecul? De ce nu vrea să îi prind centurile? De ce aruncă jucăriile pe care i le dau? De ce nu mă ține de mâna la plimbare? De ce își pune nisip în par? De ce face exact ce i-am spus să nu facă? De ce nu mă ascultă și face numai cum vrea el?

Dacă aveți copii, în jurul vârstei de 2-3 ani sau peste, v-ați pus deja toate aceste întrebări și multe altele. Și chiar am un răspuns, deși s-ar putea să nu va ajute prea mult pe moment, dar dacă va gândiți la implicațiile pe termen lung, are tot sensul din lume.

Copilul face toate acestea pentru că își dezvoltă autonomia. Sunt taman acțiunile firești stadiului de dezvoltare în care se află!

Pe moment ar fi mai simplu dacă ar fi docil și liniștit, ascultător și supus, dacă nu ne-ar da atâtea bătăi de cap, dar, din punct de vedere al dezvoltării sale, gândiți-vă că pe termen lung de fapt asta ne dorim cu toții: copii independenți, încrezători, autonomi, care să se cunosca, să trăiască în acord cu ce vor ei înșiși.

Copiii nu pot fi executanții instrucțiunilor noastre timp de câțiva ani, mulți ani, până își însușesc toată teoria despre ce înseamnă bine și rău, corect și greșit, periculos și sigur, pentru că apoi, deodată să le spunem: „Gata, de acum poți să faci și cum vrei tu!”.

Copiii învață ce pot face prin experiențe, testându-și limitele

Din contra, ei învață despre ce pot face și ce este bine să facă prin experiențe, încercând, testând limitele, făcând legătură cu consecințele acțiunilor, greșind, explorând. Ei capătă încredere în ei înșiși în urmă acțiunilor lor. Și este adecvat și necesar că în aceste acțiuni ei să își exercite, sau să încerce să își exercite autonomia.

Bineînțeles, sunt prea mici la 2-3-4 ani să înțeleagă că purtatul pălăriei de soare nu este chiar cel mai bun teren de exercitare a autonomiei și că mai degrada ar negocia alergatul desculț în iarbă – dar în loc să le inhibăm pornirea firească spre autonomie putem să îi ghidăm și să îi învățăm să își aleagă mai bine “luptele de voință” și domeniile de negociere. În loc să ne enervăm și să o luăm personal, putem să alegem să ne bucurăm că avem un copil care are încredere să testeze limite – uitați-va la noi, adulții: foarte rar noi mai testăm limite, foarte rar mai îndrăznim să depășim niște bariere (care sunt în primul rând în mintea noastră), nu atât pentru că am învățat care sunt limitele și suntem confortabili cu ele, cât pentru că ne-am pierdut curajul de a ne provoca pe noi înșine să vedem dacă nu ne putem împinge limitele spre noi orizonturi.

Recomandările psihoterapeutului

Și pentru că am un răspuns la întrebările cu care am început, am și câteva sugestii.

1. Setați-va așteptarea că cel mic va testa limite și va încerca să facă altfel decât îi spuneți, nu că să va facă în ciuda, ci că să își demonstreze sieși că poată și că să exploreze o lume în care înțelege tot mai mult că el are o forță, o voință, un impact.
2. Stabiliți care sunt domeniile în care exersarea autonomiei nu este permisă (că de pildă aspecte care țîn de siguranță copilului), fiți constanți în a le respectă și asigurați-va că cel mic a înțeles că (doar!!) acelea sunt aspectele pe marginea cărora nu sunteți dispuși să negociați.
3. Uitați-va cu atenție dacă nu sunt restricții la care puteți renunta (Chiar trebuie să insistăm să nu mute TOATE jucăriile dintr-o camera în altă?)
4. Provocați-l să gândească și ajutați-l să înțeleagă consecințele faptelor lui
(Ce crezi că se întâmplă dacă tragi de piesă aia? Uite, s-a dărâmat tot ce ai construit!;
Văd că vrei să verși cană de apă, dar știi ce se va întâmplă? Te vei udă.;
Știu că te ustură ochii, așa se întâmplă când arunci cu nisip și îți întră în ochi)
5. Preferata mea: dați-i copilului opțiuni. Cât de des puteți! Dându-i de ales îi încurajăm autonomia, începem să îi educăm abilitatea de a lua decizii, îi sugerăm că părerea lui contează, îl lăsăm să experimenteze a avea controlul asupra unor opțiuni (controlate în prealabil de noi).
Ce ai vrea să porți azi? Hanoracul verde sau bluza galbenă?
Numărul de variante trebuie să fie limitat și să îi dăm de ales dintre opțiuni cu care să fim siguri că noi că părinți suntem de acord.
S-a observat de asemenea că atunci când copiilor li se da de ales dintre câteva variante, ei tind să o aleagă pe cea care încheie seria. Nu este o regulă, bineînțeles, este o tendința – dar merită să încercați să țineți cont și să aveți grijă cum formulate invitația la a alege.
Mai stăm în parc sau mergem acasă să facem clătite? Vs. Mergem acasă să facem clătite sau mai stăm în parc?
6. Și, în final, amintiți-va că cei mici vor oscila mult timp între explorarea autonomiei și abandonarea într-o dulce și totală dependență de părințîi lor.
Asigurați-va că sunteți lângă ei când au nevoie de voi și că nu le frângeți aripiile prin a îi ține prea strâns în brațe atunci când vor să se desprindă câte puțin.

➡ Programări Psihologie Policlinica Dorna Medical
☎ 0330 100 427
☎ 0751 516 175
☎ 0751 191 445

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava