Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto66 poze în acest set

Primăria și Consiliul Local Berchișești în parteneriat  cu Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural Bucovina au organizat în acest sfârșit de săptămână ample manifestări dedicate împlinirii a 550 de ani de atestare documentare a comunei. Manifestările au debutat sâmbătă la Centrul de Artă și Tradiții cu o serie de evenimente culturale, artistice, literare, expoziții de pictură, muzică, expoziții de fotografie și de icoane, lansarea unei monografii a satului Corlata și a albumului renumitului sculptor Vladimir Florea. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu șezătoarea copiilor.

Ziua de duminică, 10 septembrie, a fost dedicată concertelor cu interpreți consacrați și ansambluri prestigioase, din județ,  din țară dar și din  Republica Moldova și Ucraina. Ea a debutat cu o frumoasă paradă a portului popular care a parcurs traseul Centru-școala Berchișești acolo unde pe o scenă special amenajată au avut loc concertele. În fruntea coloanei au fost doi buciumași urmați de o ”ceată” de  gorniști  și o fanfară care au asigurat fundalul sonor. Mulți dintre participanții la paradă în special copii au arborat steaguri tricolore dar și steaguri ale Ucrainei și Republicii Moldova. Participanții au fost primiți la Școala Berchișești cu pâine și sare de către primarul Violeta Țăran și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.

Pe scenă au urcat Pepe, Ansamblul Artistic ”Ciprian Porumbescu”, Fetele din Botoșani, Laura Olteanu, Marian Gogan, Reghina Alexandrina, Fanfara de la Vorona, Doina și Ciprian Petroaie, Cristian Rizescu, Ionuț Nicoale Pascu, Gabriela Teișanu, Petronala Butnariu, Ansamblul ”Altița”, Ansamblul ”Floricica de la Munte” Piatra Neamț, Ansamblul ”Urmașii lui Ștefan” Mahala-Ucraina dar și Grupul de copii ai școlii din Berchișești, Ansamblul folcloric ”Botnenii” și Ansamblul folcloric ”Plaiurile Berchișeștiului”. Evenimentul a fost prezentat de Adriana Bahmuțeanu.

Violeta Țăran: ”Nu am crezut niciodată că voi avea atâta cinste și onoare să sărbătorim  împreună un eveniment atât de important”

”Sunt mari emoții pentru mine pentru că nu am crezut niciodată că voi avea atâta cinste și onoare să sărbătorim  împreună un eveniment atât de important. Ieri am avut ocazia să ne întoarcem în timp și împreună cu locuitorii comunei să trăim momente pe care le-au trăit înaintașii noștri: expoziție de fotografie, casele vechi ale comunei, expoziție de costume populare, montajul prezentat de fetele din primărie și cadrele didactice de la Școala Berchișești, prezentarea de către copii a dansurilor populare și am încheiat cu o șezătoare și cu o expoziție muzeală. Este de datoria noastră să transmitem  copiilor noștri, nepoților noștri, generațiilor care vor veni tradiția, portul și graiul nostru românesc. Un popor care nu are istorie, care nu are port, care nu are tradiție, care nu are obiceiuri este un popor fără identitate aș spune eu este ca și un copil care nu are părinți. Această  festivitate s-a putut organiza cu spriijinul Consiliului Județean și al Consiliului Local  Berchișești având un contract de parteneriat. Vreau să-i mulțumesc domnului  președinte și Consiliului Județean pentru faptul că au încheiat acest parteneriat cu noi. La mulți ani Berchișești”, a declarat Violeta Țăran. De menționat că primarula  oferit președintelui Flutur placheta aniversară ”Berchișești-550 de ani. Berchișești datează din 13 septembrie 1473, iar în acest an se sărbătoresc și 18 ani de la reînființarea comunei.

Parada portului popular a animat Zilele Berchișeștiului. Zeci de artiști din țară și străinătate au defilat în sunete de bucium și fanfară. Au fost așteptați cu pâine și sare de primarul Violeta Țăran și președintele CJ, Gheorghe Flutur, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava