Concert pascal
MOPAN Suceava

Dumitru Mihalescul: ”Prea multe investiții realizate din bani publici sunt fie inutile, fie stau închise din incompetență sau din cauza unor interese obscure”  

0

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, consideră că neîncrederea românilor în autoritățile statului român provine, în primul rând, din modul în care unii înțeleg să risipească resursele publice, pentru investiții de care cetățenii ori nu beneficiază, ori nu pot să se bucure pentru că acestea nu ajută nimănui....

5 ani în urmă | 1040 vizualizări

Senatorul Ilie Niță după adoptarea Legii privind taxarea pensiilor speciale: „Această măsură este una menită să readucă echitatea pentru diferite categorii sociale”

Senatorul PSD de Suceava Ilie Niţă a anunțat că în ultima ședință a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital...

5 ani în urmă | 1029 vizualizări | Comentează

Klaus Iohannis: PSD pentru România a fost şi este o catastrofă. Trebuie să construim ce a distrus PSD

Președintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la reuniunea liberalilor din Oltenia. A fost primul eveniment electoral organizat după ce președintele Klaus Iohannis și-a depus candidatura, însoțită...

5 ani în urmă | 1242 vizualizări | Comentează

Liderul interimar al ALDE Suceava, Ovidiu Milici, a declarat că Alexandru Băișanu a fost exclus statutar din partid

Președintele interimar al Organizației Județene Suceava al ALDE, consilierul local sucevean Ovidiu Milici, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că fost lider județean, deputatul Alexandru Băișanu...

5 ani în urmă | 3194 vizualizări | Comentează

Maricela Cobuz: La inițiativa PSD, Senatul a adoptat legea prin care pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a anunțat că la inițiativa PSD, Senatul a adoptat săptămâna aceasta, cu 76 de voturi pentru și 16 abțineri, legea prin care pensiile speciale mai mari de 7.000...

5 ani în urmă | 1005 vizualizări | Comentează

Flutur anunță că PNL a strâns în județul Suceava cele mai multe semnături pentru Klaus Iohannis

Liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, a anunțat că PNL a strâns în județul Suceava cele mai multe semnături pentru susținerea candidaturii actualului președinte al României, Klaus Iohannis pentru...

5 ani în urmă | 1152 vizualizări | Comentează

Nechifor în discuții cu investitori pentru a deschide la Aeroportul din Suceava o variantă de hub aeronautic

Liderul județean al Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, a declarat vineri că a avut în aceste zile la București discuții cu potențiali investitori care ar vrea să vină la Suceava pentru a deschide...

5 ani în urmă | 7313 vizualizări | Comentează

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău: Pentru Klaus Iohannis au semnat cei mai mulți români: peste 2.200.000 de semnături

Câte semnături pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis s-au adunat?  Klaus Iohannis este candidatul pentru care au semnat cei mai mulți cetățeni ai Românei – peste 2.200.000. Este un semnal de...

5 ani în urmă | 902 vizualizări | Comentează

Klaus Iohannis, la depunerea candidaturii: Știu ce trebuie făcut și împreună cu un guvern pro european, în jurul PNL-ului, vom face această muncă pentru români!

Președintele Klaus Iohannis, în aplauzele a 3000 de susținători, însoțit de președintele Partidului Național Liberal Ludovic Orban și mai...

5 ani în urmă | 783 vizualizări | Comentează

Maricela Cobuz: ”Legea prin care persoanele fără CNP vor avea acces la serviciile medicale a fost adoptată în Camera Deputaților”

Camera Deputaților, în calitate de forum decizional, a adoptat miercuri, 18 septembrie 2019, cu 281 de voturi pentru, Legea prin care persoanele fără CNP vor avea acces la serviciile medicale, a anunțat...

5 ani în urmă | 957 vizualizări | Comentează

TNL Rădăuți alături de Klaus Iohannis la Școala de Vară a Tineretului Național Liberal

Organizația TNL Rădăuți a fost prezentă pe parcursul acestui weekend la Școala de Vară a Tineretului Național Liberal. 10 membri din cadrul organizației au participat la eveniment. În cadrul evenimentului...

5 ani în urmă | 1089 vizualizări | Comentează

Iordache: ”Programul ”O familie, o casă!” oferă posibilitatea achiziționării unei locuințe în condiții mai avantajoase decât prin programul  „Prima casă”

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a anunțat că miercuri în Senatul României s-a votat  propunerea legislativă, privind modificarea...

5 ani în urmă | 1034 vizualizări | Comentează

Fădor anunță că persoanele persecutate politic, deportații și prizonierii de război vor beneficia de o serie de facilități

Românii persecutați politic după 1945, cei care au suferit persecuții pe motive etnice din partea regimurilor de orientare profascistă din perioada septembrie 1940 – 6 martie 1945, precum și deportații...

5 ani în urmă | 725 vizualizări | Comentează

Flutur: În județul Suceava s-au strâns 105.000 de semnături pentru susținerea lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în județul Suceava s-au strâns 105.000 de semnături pentru susținerea candidaturii actualului președinte al României Klaus Iohannis pentru un nou mandat....

5 ani în urmă | 1104 vizualizări | Comentează

Daniel Cadariu: Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, recunoaște cu nonșalanță că a blocat publicarea hotărârilor de schimbare a subprefectului

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, a declarat că actualul Guvern a fost pus într-o situație extrem de gravă de liderul...

5 ani în urmă | 1071 vizualizări | Comentează

PNL Suceava prezintă motivele pentru care românii semnează în număr mare pentru candidatura lui Iohannis

Faptul că este un adversar de neclintit al PSD, reprezentarea cu cinste a României în plan extern, lupta împotriva corupției și convingerea că poate transforma România într-o țară normală, în care totul...

5 ani în urmă | 747 vizualizări | Comentează

Stan îl acuză pe Iohannis că deși pe afișe militează ”Pentru o Românie normală” în realitate comportamentul său este anormal

Președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, a lansta astăzi printr-o declarație politică făcută în plenul Senatului, un atac frontal la președintele Klaus Werner Iohannis pe care l-a...

5 ani în urmă | 763 vizualizări | Comentează

Deputatul PSD Eugen Bejinariu: Virtutea cea mai de seamă este aceea de a prețui aportul oamenilor din toate generațiile

Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a susținut o declarație politică intitulată „Despre virtutea de a fi tânar, atunci când este unica virtute”. În declarație, Eugen Bejinariu a precizat că înțelege...

5 ani în urmă | 897 vizualizări | Comentează

Angelica Fădor îi solicită din nou ministrului muncii să rezolve problema foștilor angajați ai Geomold

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, îi solicită din nou ministrului muncii, Marius Constantin Budăi, să rezolve problema foștilor angajați ai Geomold SA. Angelica Fădor i-a adresat o nouă întrebare...

5 ani în urmă | 987 vizualizări | Comentează

Maricela Cobuz: Românii nu mai vor o guvernare de dreapta, o nouă politică de austeritate a PNL-ului

Deputatul PSD de Suceava, dr. Maricela Cobuz, a susținut astăzi, în Ședința de Plen a Camerei Deputaților, o declarație politică pe tema ” Bunăstarea românilor – prioritate pentru Guvernul PSD”. Maricela...

5 ani în urmă | 799 vizualizări | Comentează

Aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului pentru Legea de aprobare a OUG privind revenirea la alegerea uninominală a președinților de consilii județene

Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2019 prin care se prevedea revenirea la alegerea uninominală a președinților...

5 ani în urmă | 1683 vizualizări | Comentează

Dumitru Mihalescul vrea să afle de la ministrul muncii ce măsuri are în vedere pentru stimularea natalității în România

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, vrea să afle de la ministrul muncii și justiției sociale, Marius Constantin Budăi, ce măsuri are în vedere pentru stimularea natalității în România. Într-o...

5 ani în urmă | 810 vizualizări | Comentează

Ioan Balan: Guvernul PSD trebuie să explice românilor de ce nu folosește fondurile europene

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a declarat că Guvernul PSD trebuie să explice românilor de ce nu folosește fondurile europene de care beneficiază România. Ioan Balan a susținut o declarație politică...

5 ani în urmă | 936 vizualizări | Comentează

Angelica Fădor, total nemulțumită de faptul că ministrul muncii nu a oferit soluții pentru problema pensionarilor de la Geomold

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, este total nemulțumită de modul în care ministrul muncii, Marius Budăi, tratează problemele pe care le au foștii angajați din cadrul Institutele de Prospecțiuni...

5 ani în urmă | 1062 vizualizări | Comentează

ALDE rămâne fără Grup parlamentar și în Camera Deputaților. Băișanu vrea să înființeze Grupul ”România demnă. România în picioare”  

ALDE rămâne fără Grup parlamentar și in Camera Deputaților după ce cinci deputați în frunte cu suceveanul Ștefan Alexandru Băișanu au demisionat....

5 ani în urmă | 956 vizualizări | Comentează

Liderul Partidului Verde Suceava îi trimite pe candidații la președinție în pelerinaj la fostele închisori comuniste

Liderul Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, îi trimite pe candidații la președinție în pelerinaj la fostele închisori comuniste. Dan Achibotăriță a declarat că este momentul ca actualul președinte...

5 ani în urmă | 972 vizualizări | Comentează

Liderul femeilor din PSD Suceava: „Ne vom implica astfel încât România să aibă un președinte muncitor și responsabil”

Liderul Organizației Femeilor Social Democrate Suceava, Oana Elene Pintilei, a declarat că organizația pe care o conduce se va implica în toate etapele alegerilor prezidențiale, astfel încât România să...

5 ani în urmă | 1160 vizualizări | Comentează

Deputatul Eugen Bejinariu a anunţat că Executivul a adoptat proiectul de lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri

Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a anunţat că Executivul a adoptat proiectul de lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri, cu scopul de a schimba cadrul legal existent, în sensul...

5 ani în urmă | 1013 vizualizări | Comentează

Pro România Suceava a strâns 10.000 de semnături pentru Mircea Diaconu

Pro România Suceava a reușit să strângă nu mai puțin de 10.000 de semnături pentru susținerea candidaturii actorului Mircea Diaconu pentru funcția de președinte al României. Liderul Pro România Suceava...

5 ani în urmă | 1231 vizualizări | Comentează

Procedura de înscriere electronică în Pro România, cea mai apreciată de viitorii membri

Președintele Pro România Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, s-a declarat mulțumit de ritmul înscrierilor în acest partid în tot județul Cătălin Nechifor a spus că Pro România are în momentul de față...

5 ani în urmă | 1059 vizualizări | Comentează

Alexandru Băișanu îi face plângere penală lui Călin Popescu Tăriceanu după ce a fost radiat din ALDE

Deputatul sucevean, Alexandru Băișanu, îi va face plângere penală președintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu, după ce conducerea acestui partid a anunțat astăzi că a fost radiat din rândul membrilor ALDE....

5 ani în urmă | 2735 vizualizări | Comentează

Angelica Fădor îi atrage atenția ministrului dezvoltării că OUG 114/2018 a determinat creșterea costurilor proiectelor de investiții

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, îi atrage atenția vicepremierului și ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, Daniel Suciu, că OUG 114/2018 a determinat creșterea costului...

5 ani în urmă | 1023 vizualizări | Comentează

Ioan Balan îi solicită ministrului pentru mediul de afaceri să spună ce investiții străine directe au fost făcute în Regiunea de Nord-Est

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan i-a solicită ministrului pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, să-i...

5 ani în urmă | 1124 vizualizări | Comentează

Alexandru Băișanu, propus de Dăncilă pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul

Liderul ALDE Suceava, deputatul Alexandru Baisanu, ar putea ocupa functia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul. Premierul Viorica Dancila a anuntat astazi ca ii va trimite presedintelui Romaniei sase...

5 ani în urmă | 801 vizualizări | Comentează
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava
Bioenergy Suceava