Concert pascal
MOPAN Suceava

Procedura de insolvență la persoane juridice si procedura de faliment a unei firme în România se poate deschide ca urmare a unei cereri introduse la tribunal de către un debitor în România, de către unul sau mai mulți creditori în România ori de către persoanele sau instituțiile prevăzute expres de lege. Potrivit reglementărilor din Legea nr. 85/2014 orice creditor în România și insolvența persoanei juridice îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii de insolvență în România poate introduce o cerere de deschidere a procedurii împotriva unui debitor în România prezumat în insolvenţă, în care vor preciza aspecte pe care un  avocat specializat în litigii insolvență și faliment în România, din cadrul Societății Românești de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații le poate indentifica cu prilejul studierii documentelor și include în motivarea cererii în vederea îndeplinirii tuturor condițiilor de deschidere procedura insolvență în România.

În cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în România, judecătorul-sindic poate dispune, la cererea debitorului în România, consemnarea la o bancă a unei cauţiuni din partea creditorului față de deschiderea procedurii de insolvență. Totodată, în termen de 10 zile de la primirea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în România, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă a persoanei juridice în România. Având în vedere faptul că în cadrul judecării contestaţiei  cu privire la insolvența unei societăți comerciale în România va putea fi administrată doar proba cu înscrisuri, Societatea Românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile  avocat specializat în litigii insolvență și faliment în România, care vă poate oferi asistență juridică în întocmirea corespunzatoare a documentației pentru  procedura de insolvență la persoane juridice, procedura de faliment a unei firme și reprezentare în fața instanțelor judecătorești române.

În continuare, judecătorul-sindic se va pronunța diferit în cauză în funcție de fiecare situație în parte. Așadar, dacă acesta stabileşte că debitorul în România nu se află în stare de insolvenţă va respinge cererea creditorului, nefiind posibilă o intrare în insolvență. În cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor, a creanţei creditorului în România și insolvența unei societăți comerciale care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în România, judecătorul-sindic va respinge cererea ca rămasă fără obiect, respingând procedura de insolvență, iar dacă debitorul nu plăteşte creanţa creditorului în România până la închiderea dezbaterilor și judecătorul-sindic stabileşte insolvența persoanei juridice în România, va admite cererea de deschidere a procedurii insolvenței în România şi va deschide, prin sentinţă, fie procedura generală a insolvenţei, fie procedura simplificată, după caz.

„Cunoașterea adecvată a legislației și asistența juridică oferită de un , avocat specializat în litigii insolvență și faliment în România pot constitui factorul determinant pentru succes în procedura de insolvență în România”, admite Avocatul Coordonator al Societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, Radu Pavel.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a reprezentat de-a lungul anilor atât creditori, cât și debitori în procedura insolvenței, având o experiență vastă în domeniu, fiind recunoscută pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură pe aria de practică Insolvență și Restructurare de către directorul internațional Legal 500 din Londra.

După deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorului în România se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului în România, iar valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în procedura de insolvenţă la persoane juridice, precum și în procedura de faliment a unei firme în România, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor, motiv pentru care un  avocat specializat în litigii insolvență și faliment în România din cadrul Societății Românești de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații poate oferi asistență juridică persoanelor care au calitatea de creditor în România în procedura insolvenței în România pentru a asigura valorificarea și recuperarea creanței.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2022, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2022. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava