Concert pascal
MOPAN Suceava

Din 2018 până acum, Centrul educațional de arte performative CEVA derulează proiecte comunitare pentru și împreună cu adolescenți din Târgu Neamț și împrejurimi. Inițiat de Jo Brăilescu și Daniel Chirilă și alături de Irina Slate, artiști de teatru și lucrători comunitari, proiectul CEVA a angajat în acești 6 ani energia necesară derulării unui proiect amplu de activare prin educație ṣi cultură. De asemenea, CEVA a derulat trei ediții ale festivalului Reactiv, aducând la un loc trupe de adolescenți din toată țara. Din octombrie 2022, Centrul beneficiază și de un spațiu fizic, situat în Târgu Neamț, pe strada Lalelelor, unde adolescenții își derulează activitatea.

În cei 6 ani, au participat la activitățile Centrului peste 300 de adolescenți ṣi 60 de artiṣti emergenți, aceștia implicându-se activ în organizarea festivalului Reactiv și în îngrijirea spațiului de care dispun. Luându-și numele de la Comunitate, Educație, Viitor și Artă, CEVA își propune în permanență să potențeze în rândul adolescenților participarea și responsabilitatea comunitară, fără a lăsa deoparte, însă, spiritul ludic.

Masă comunitară și petrecere pe strada Lalelelor

Pentru a marca cei 6 ani de existență, Centrul educațional de arte performative CEVA a pregătit pentru data de 30 martie un eveniment comunitar: Ceva specific: prânz comunitar și petrecere. Evenimentul va avea loc la sediul de pe Strada Lalelelor și presupune o masă comunitară la care sunt invitați prietenii, vecinii și alți locuitori ai orașului Târgu Neamț, iar spre seară o petrecere.

Masa comunitară va fi pregătită de adolescenți împreună cu Alexandra Lulache, antropoloagă și organizatoare de astfel de evenimente în ultimii zece ani. Sub dictonul Să ajungă la toți, evenimentul este legat de nevoia de a împărți mâncarea, de a ne descoperi pe noi în raport cu comunitatea, de a dezvăța tradiții și rețete și a le inventa pe ale noastre. Masa e gândită ca un testimonial al felului în care membrii CEVA au învățat să fie împreună în ultimii an. (Meniul se va construi în jurul mâncărurilor care ne leagă și ne conectează la intimitatea, forța și caracterul primordial al actului de a mânca.)

Un serial culinar și o campanie de crowdfunding

Masa comunitară din 30 martie este prima dintr-o serie de ṣase care vor avea loc pe parcursul anului, bucătari fiind adolescenții îndrumați de câte un adult din comunitate. Fiecare masă comunitară va fi documentată într-un serial culinar la care adolescenții vor lucra alături de artistul de film Andrei Dudea. Episoadele serialului vor fi prezentate pe canalele social media ale CEVA (Youtube, Instagram, Facebook).

CEVA pregătește, de asemenea, o nouă ediție a festivalului Reactiv, pentru organizarea căruia a demarat o campanie de strângere de fonduri pe site-ul Buy Me a Coffee. Astfel, cei care doresc să susțină activitatea Centrului, pot alege să doneze contravaloarea unei sau mai multor pizza și să ajute, astfel, la organizarea celei de-a 4-a ediții ale festivalului.

Evenimentul face parte din proiectul”CEVA specific”, co-finanțat de Ministerul Culturii prin Administrația Fondului Cultural Național.

AFCN este singurul organism public care a susținut existența ṣi dezvoltarea organică a Centrului CEVA în decursul celor 6 ani, făcând posibil accesul gratuit la cultură vie pentru publicuri diverse, preponderent din mediul rural ṣi mic urban.

Șase ani de teatru și activități comunitare la Târgu Neamț, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava