Pe lângă Campionatele Mondiale de Fotbal, de care ne-am ocupat în ultimele luni, de-a lungul anilor s-au disputat şi alte competiţii de mare interes, mai mici sau mai mari. Un capitol special îl reprezintă turneele fotbalistice din cadrul Jocurilor Olimpice.
Cea mai veche competiţie fotbalistică interţări a fost Campionatul Interbritanic, disputat începând cu 1884 timp de aproape un secol, până în 1982. La turnee participau Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. S-au disputat de-a lungul anilor 87 de ediţii, cu întreruperi între anii 1914-1920 şi 1939-1947, întreruperi cauzate de cele două războaie mondiale.
Competiţia britanică a avut un regulament propriu. Astfel, nu se ţinea cont de golaveraj sau rezultatele directe, în caz de egalitate de puncte, putând exista două, trei sau chiar patru câştigătoare! Cele mai multe victorii au fost obţinute de Anglia – 54, Scoţia – 41 şi apoi Ţara Galilor – 12 şi Irlanda de Nord – 7. În 59 de cazuri învingătoarea a fost solitară, doar în 1956 cele patru echipe participante fiind învingătoare în bloc.
Cea mai veche competiţie fotbalistică mondială a fost Turneul Olimpic de Fotbal, competiţie desfăşurată în cadrul Jocurilor Olimpice. Regula principală absolută la aceste turnee a fost participarea numai a fotbaliştilor cu statut de amator.
De-a lungul vremii s-au disputat 26 de turnee, excepţie făcând ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice Moderne – Atena 1896 şi cea de la Los Angeles din 1932, prima din raţiuni de … necunoaştere, a doua din considerente de … criză şi lipsă de audienţă!
Primele ediţii au fost mai mult demonstrative, în 1900 la Paris echipa Upton Park Londra învingând echipa franceză USFSA cu 4-0. În aceste condiţii Anglia a figurat ca şi campioană olimpică.
În 1904 la Saint-Louis, echipa FC Gall Canada a învins în „finală” formaţia St.Rose Saint Louis cu 4-0, Canada intrând în posesia titlului olimpic la fotbal.
La ediţia „intermediară” din 1906 de la Atena, o echipă a Danemarcei a „bătut” în finală cu 9-0 Atena, acesta fiind scorul la pauză. După prima parte a partidei cele două echipe au plecat la banchet!
Ediţiile din 1908 (Londra) şi 1912 (Stockholm) au revenit echipei de amatori a Marii Britanii, de fiecare dată după finale cu Danemarca, 2-0 şi 4-2. La cele două ediţii s-au înregistrat recordurile de scor din istoria olimpiadelor, în 1908 Danemarca – Franţa 17-1 şi în 1912 Germania – Rusia 16-0! În cele două meciuri, danezul Sophus Nielsen şi germanul Gottfried Fuchs au marcat câte 10 goluri.
După pauza cauzată de primul război mondial, la Anvers în 1920 au triumfat belgienii, ei beneficiind de retragerea de pe teren a cehoslovacilor după al doilea gol primit.
În 1924 la Paris şi 1928 la Amsterdam, învingători au fost excepţionalii jucători din naţionala Uruguayului, la ediţia franceză 3-0 în finala cu Elveţia, la cea olandeză 1-1 şi 2-1 la rejucare în ultimul act cu Argentina. În finala „mică” a turneului olimpic din 1920 a fost un scor neobişnuit, Italia – Egipt 11-3!
După „pauza” din 1932, în 1936 la Berlin, în plin regim nazist, Germania a fost eliminată în sferturile de finală de Norvegia cu 2-0. Victoria a revenit în final Italiei, 2-1 în ultimul act cu Austria. Golgheter a fost Annibale Frossi, un vârf de atac care evolua cu ochelari.
Până în 1948, drapelul olimpic a fost în bernă, în acest an sportivii locuind în cazărmile abia eliberate de soldaţii naţiunilor aliate. Victoria în turneul de fotbal a revenit Suediei, 3-1 în finala cu Iugoslavia, dar nordicii au avut avantajul că nu au suportat rigorile războiului.
În 1952 la Helsinki a triumfat marea echipă a Ungariei, 2-0 în finala cu Iugoslavia. Ungurii au pierdut un singur meci până în 1954, finala Campionatului Mondial de la Berna din Elveţia!
În 1956 la Melbourne au câştigat sovieticii, învinşii fiind pentru a treia oară iugoslavii. În acea perioadă tancurile sovietice patrulau pe străzile Budapestei.
La Roma, în 1960 iugoslavii şi-au văzut în sfârşit visul cu ochii după ce au învins în finală cu 3-1 Danemarca.
La Tokio, în 1964, maghiarii au revenit după un succes în finala cu Cehoslovacia, scor 2-1. În sferturile de finală, „victimă” fusese România după un 0-2, meci în care Gheorghe Constantin a ratat un penalty la 0-1. În partida pentru locul V, România a întrecut Iugoslavia cu 3-0, aceasta fiind cea mai bună clasare a României la Jocurile Olimpice.
Ungurii au „recidivat” la Olimpiada din Mexic 1968, 4-1 în finala cu Bulgaria. Surpriza s-a consemnat în meciul pentru medaliile de bronz, Mexic – Japonia 0-2!
În 1972 „steaua” maghiarilor a apus şi a apărut pe firmament Polonia care a câştigat cu 2-1 finala de la Munchen cu Kazimierz Deyna în prim plan.
La Montreal în 1976, Olimpiadă dominată clar de Nadia Comaneci, titlul la fotbal a revenit Germaniei, prin Republica Democrată, scor 3-1 în finala cu Polonia. Hoffman, Sparwasser şi Pommerenke nu i-au dat nicio şansă „pleşuvului” Lato.
În 1980, după ce fuseserî campioni europeni în 1976, cehoslovacii au învins la Moscova cu 2-0 pe iugoslavi, apoi cu 1-0 în finală pe est-germani. În semifinale, DDR-iştii i-au învins pe sovietici pe Lujniki.
Franţa a întrerupt succesele esticilor în 1984 la Los Angeles, după o finală cu Brazilia, scor 2-0. Regulile de selecţie se mai schimbaseră între timp, occidentalii putând alinia şi jucători încă neselecţionaţi în prima reprezentativă.
La Seul în 1988, brazilienii au pierdut din nou în finală în faţa URSS. În 1992 la Barcelona, Spania a întrecut în finală Polonia cu 3-2 obţinând primul succes după 72 de ani!
Din 1996 în prim plan a apărut Africa. În 1996 la Atlanta a câştigat Nigeria, 3-2 în finala cu Argentina, pentru ca în 2000 la Sydney să câştige Camerunul după o finală cu Chile.
Sud-americanii şi-au luat revanşa la Atena în 2004 când Argentina a învins Paraguay, dar şi în 2008 la Beijing când au trecut de Nigeria, de fiecare dată cu acelaşi scor 1-0.
În 2012 la Londra, Brazilia a trecut pentru a treia oară pe lângă titlul olimpic, singurul care-i lipseşte, fiind învinsă în finală de Mexic.
În cele 26 de ediţii ale turneelor de fotbal de la Olimpiadă, europenii au avut câştig de cauză în 18 rânduri, americanii de 6 ori şi africanii de două.