MOPAN Suceava

Sucevenii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare la „Revelionul în aer liber” din municipiul Suceava. Revelionul este organizat de Primăria Suceava, începând cu ora 21:00, în parcarea Iulius Mall Suceava. Începând cu această oră şi până după miezul nopţii, sucevenii vor putea asista la spectacolele susţinute de unii dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi şi formaţii. Concertele vor începe la ora 21:00 cu Shift, Doina şi Ciprian Pietroaie, Gabriela Teişanu, Clara Hurjui, Adda & Band, Lucica Păltineanu, Marius Zgâianu, Alina Iosif, Paula Seling, Nicolae Vieru, Alexandru Recolciuc şi Andra Matei.

La ora 12:00, sucevenii prezenţi la „Revelionul în aer liber”, dar şi cei din întregul oraş, vor putea urmări un spectaculos foc de artificii oferit de organizatori. La trecerea dintre ani, pe scena din parcarea Iulius Mall va urca primarul Sucevei, Ion Lungu, care le va transmite sucevenilor urările pentru noul an care începe.

Spectacolele vor continua apoi cu Gheorghiţă Rotaru, Nicoleta Hafiuc, Viorica Galan, Ansamblul Sălceanca şi Radu Ille.

Sucevenii sunt așteptați în număr cât mai mare la „Revelionul în aer liber” din parcarea Iulius Mall Suceava, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava