Concert pascal
MOPAN Suceava

Antonio Florin Iordache a crescut cu visul de a face lucruri mari și de a revoluționa călătoriile în spațiu. De-a lungul timpului și-a transformat pasiunea pentru spațiu în proiecte inovatoare. Astăzi, Antonio Florin Iordache este elev în clasa a XI-a în cadrul Liceului Teoretic „Jean Monnet” din București și fondatorul Clubului de Inginerie Aerospațială. Tânărul cercetător a ocupat locul IV la Concursul Internațional „National Space Society – NASA Space Settlement Contest”, iar recent s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”.

La concurs au participat peste 29.000 de elevi în 5200 de proiecte diferite din 28 de țări ale lumii. Scopul acestui concurs a fost proiectarea unei stații spațiale destinate susținerii vieții în spațiu. Competiția s-a desfășurat de-a lungul mai multor luni, iar Antonio a început să lucreze din septembrie 2023, finalizând proiectul pe 15 februarie 2024. În cadrul proiectului, studiile realizate de Antonio Florin Iordache au condus la realizări inovatoare. Tânărul geniu a reușit să construiască o navă în formă de glonț, având ca scop transformarea unui aspect cu impact negativ în prezent într-unul pozitiv pentru umanitate. Această formă permite propulsarea eficientă în spațiu și o rotație perfectă de sub 2 rotații pe minut pentru generarea unei gravitații artificiale la un nivel optim. Tot Antonio Florin a introdus conceptul „Grădinilor de Eficiență” pentru eficientizarea procesului de colectare și procesare a hranei care va fi oferită pe navă. În aceste sere, plantele vor fi plantate vertical în ghivece suport în formă de cactuși, care vor asigura producția de legume în fiecare lună, generând peste 20 de milioane de calorii pe zi, necesare pentru a satisface nevoile fiecărui om. Totodată, serele vor furniza lumină UV și căldură, utilizând radiatoare puternice alimentate direct de reactorul nuclear principal al navei.

În cadrul proiectului, Antonio Florin a creat un nou sistem inteligent pentru a gestiona apa, obținută din colectorul de hidrocarburi M734 prin filtrarea grea a hidrogenului și a nitrogenului găsite pe Titan, astfel încât să poată fi consumată și refiltrată pentru a putea fi reutilizată în viitorul apropiat. De asemenea, a inventat un sistem de filtrare a deșeurilor umane, pentru a evita risipa apei și în acest context.

Antonio Florin Iordache va participa la etapa finală a acestui proiect, ce implică participarea fizică la conferința internațională ISDC din Los Angeles, California, în perioada 22-26 mai 2024. Participarea la această conferință cu standarde internaționale, unde este evaluat de profesori și experți în domeniu, reprezintă o oportunitate unică. Acolo va avea ocazia să comunice direct cu elevi din toată lumea care au demonstrat abilități în înțelegerea spațiului și a fenomenelor fizice necesare susținerii vieții.

Prin înscrierea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Antonio Florin a arătat că își dorește să contribuie la progresul societății, să inspire și alți tineri să-și urmeze pasiunile lor și să se implice în schimbarea în bine a țării lor.

Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a fost lansată în spiritul sărbătoririi unității și identității naționale și își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea, dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional. Cei 100 de tineri care ne fac mândri că suntem români și care s-au remarcat prin performanțe deosebite vor fi incluși în primul catalog al excelenței românești, care va fi lansat la finalul acestui an.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava