Concert pascal
MOPAN Suceava

Foresta Suceava s-a prezentat din postura de echipă aflată în ”fuleu”, după patru victorii în ultimele patru runde, la întâlnirea cu CSM Râmnicu Vâlcea din etapa a VII-a a Ligii a II-a de fotbal. Daca la meciul de la Berceni a avut ocazii numeroase și a marcat doar o singură dată, gruparea suceveană a avut șansă la acest joc, la fel ca la Timișoara. Vâlcenii au trimis de două ori balonul în bară, în timp ce oaspeții l-au trimis în plasă. Cum fotbalul se joacă pe goluri, Foresta Suceava a înregistrat a cincea victorie în campionat și a șasea consecutivă, dacă o punem și pe cea din Cupa României, și arată ca o adevărată echipă.

Prima repriză a partidei dintre CSM Râmnicu Vâlcea și Foresta Suceava a fost dominată de gazde care au avut mai mult inițiativa, bucovinenii încercând să riposteze pe contraatac. Obișnuiți cu terenul, care arăta ca un maidan să avem pardon, vâlcenii au avut câteva ocazii de gol imense în prima repriză. La două dintre ele a intervenit excelent tânărul portar Niga, iar la a treia bara transversală s-a opus. Elevii antrenorului Cristi Popovici au avut și ei moment bune de posesie, dar nu au avut claritate și inspirație în fața porții. Cum gazonul de pe ”Areni” arată foarte bine, sucevenii au avut nevoie de fiecare dată de o preluare în plus pentru a-și potrivi mingea, lucru care i-a împiedicat serios.

În partea secundă, ei au fost mai direcți și acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj. După câteva șuturi periculoase ale oaspeților, Foresta Suceava a pus stăpânire pe mijlocul terenului având la un moment dat cinci cornere consecutive. La o fază în careul vâlcenilor, tânărul portar Muțiu vrea să-și lanseze coechipierii pe contraatac dar degajează greșit, nou intratul Dumitriu face preluare cu dreptul și de la 30 de metri cu stângul îl lobează pe goalkeeper-ul gazdelor pentru 0-1.

Fericiți după golul marcat, sucevenii se retrag în propria jumătate de teren în dorința de a-și păstra avantajul obținut. CSM Râmnicu Vâlcea, impulsionată de intrarea ”veteranului” Stana, are câteva incursiuni spectaculoase, fără rezultat însă. În minutul 90, fundașii suceveni se precipită, lasă mingea să cadă și fac fault la marginea carelui de 16 metri. Stana execută în bara din dreapta lui Niga, balonul fiind apoi respins. Pe contratac, Foresta Suceava realizează o fază splendid, Cerlincă în găsește pe final pe același Dumitriu care trage cu dreptul, din prima, fără replică pentru portarul Muțiu. Este minutul 90+2 și 0-2 în disputa CSM Râmnicu Vâlcea – Foresta Suceava și nimic nu se mai poate întâmpla, gruparea condusă de Cristi Popovici, al cărui glas inconfundabil a răzbit și dincolo de micul ecran, ajunge la cinci victorii consecutive în campionat.

Pentru Foresta Suceava urmează miercuri, 21 septembrie, un nou joc în deplasare, pe terenul formației Academica Clinceni.

CSM Râmnicu Vâlcea: Muţiu – Samson, Ct. Pîrvulescu (cpt.), I. Neag. D. Dumitraşcu – Oct. Vasile, C. Cristea, Piscanu, S. Drăghici – M. Dina, Ceapă.

Rezerve: Cabuz – Cr. Munteanu, Fl. Pîrvu, Ov. Mihai, I. Marian, D. Stana, Mocanu.

Antrenor: Ionel Gane

Foresta Suceava: Niga – D. Bălan (cpt.), Masella, D. Lung, Semeghin – Cerlincă, Vl. Stănescu, Rz. Avram, Căinari -M. Matei, Bg. Rusu.

Rezerve: Hînţăscu – Vl. Bujor, Dănilă, Drugă, Dumitriu, Aeroaiei, A. Mutu.

Antrenor: Cristian Popovici

Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); Asistenţi: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa) şi Ionuţ Babadac (Alexandria).

Etapa a V-a a Ligii a II-a programează meciurile:

Juventus Bucureşti – Academica Clinceni                 3-0

Olimpia Satu Mare – Sepsi Sf.Gheorghe 3-0

Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi     1-0

Unirea Târlungeni – Luceafărul Oradea  0-1

UTA Bătrâna Doamnă – Şoimii Pâncota 6-0

CS Baloteşti – CS Mioveni   1-1

ACS Berceni – Metalul Reşiţa       1-2

CSM Râmnicu Vâlcea – Foresta Suceava         0-2

ASU Poli Timişoara – FC Braşov  1-1

Din etapa a VII-a a mai rămas de disputat meciul Chindia Târgovişte – Dacia Brăila.

 

Clasament

1. Juventus Bucureşti   7       5       1       1       28-2  16

2. FC Braşov       7       4       3       0       12-6  15

3. Chindia Târgovişte  6       5       0       1       12-6  15

4. Foresta Suceava       7       5       0       2       14-10         15

5. UTA Arad       7       4       2       1       16-5  14

6. Olimpia Satu Mare  7       4       1       2       19-5  13

7. Dacia Brăila    6       4       1       1       13-7  13

8. CS Mioveni     7       3       3       1       7-5    12

9. Sepsi Sf. Gheorghe  7       3       2       2       14-7  11

10. Dunărea Călăraşi    7       3       2       2       9-6    11

11. CS Afumaţi   7       3       1       3       23-7  10

12. Unirea Tărlungeni  7       3       1       3       10-6  10

13. Academica Clinceni        7       3       0       4       10-13         9

14. Luceafărul Oradea 7       2       1       4       4-6    7

15. CS Baloteşti  7       1       3       3       9-11  6

16. CSM Râmnicu Vâlcea     7       1       3       3       6-10  6

17. Metalul Reşiţa        7       2       0       5       4-16  6

18. ASU Timişoara      7       1       2       4       9-15  5

19. ACS Berceni 7       0       0       7       3-18  0

20. Şoimii Pâncota       7       0       0       7       1-62  0

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava