Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto88 poze în acest set

Câteva zeci de producători din județ participă la ediția de anul acesta a Târgului Mărului din municipiul Fălticeni. Ajuns la ediția a XVIII-a, Târgul Mărului reunește producători de mere și fructe din tot bazinul pomicol Fălticeni. Evenimentul este organizat de Primăria Fălticeni în parteneriat cu Asociaţia „Produs în Bucovina” şi Consiliul Judeţean Suceava. Târgul se desfășoară în centrul municipiului Fălticeni, pe străzile principale din jurul pieței „Nada Florilor”. Cei care doresc să achiziționeze mere au de ales între o varietate mare de soiuri, cu prețuri de 2,5 – 3 lei pentru un kilogram.

În cadrul târgului sunt prezenți și furnizori de materiale şi produse specifice pentru agricultură, producători şi procesatori de lapte şi carne, piscicultori, apicultori, legumicultori şi meşteri populari. Deschiderea oficială a târgului a avut loc sâmbătă dimineață, în prezența primarului din Fălticeni, Cătălin Coman, alături de care au fost prezenți liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, senatorul PSD Gheorghiță Mîndruță și deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, subprefecții Florin Sinescu și Cristian Șologon, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Vasile Tofan, precum și consilieri județeni social democrați și numeroși primari din zona Fălticeni. Vremea foarte caldă a făcut ca încă de la primele ore după deschiderea târgului centrul municipiului Fălticeni să fie plină de oameni veniți special pentru a achiziționa mere.

După deschiderea oficială, care a însemnat vizitarea producătorilor și discuții cu aceștia, primarul Cătălin Coman, a spus că acest târg este organizat special pentru a-i promova pe pomicultorii din zona Fălticeni. „Este un eveniment frumos organizat acum la mijlocul toamnei. Cred că este o necesitate să promovăm acest eveniment. Avem cu ce ne mândri, pomicultorii muncesc și au muncit foarte mult, s-au adaptat la tot ceea ce înseamnă rigorile Uniunii Europene, la tot ceea ce însemnă producția. Așa cum se vede avem mere de foarte bună calitate, sănătoase, ecologice. Foarte multe livezi au fost modernizate, dacă îmi permiteți termenul, cu reconversia în ceea privește soiurile de măr, de pomi fructiferi. Suntem aici în centrul municipiului Fălticeni într-un week-end frumos de toamnă și avem ce arăta. Întotdeauna fălticenenii au fost oameni calzi și primitori și după cum vedeți deja de la primele ore ale dimineții lumea este prezentă aici să cumpere, să vadă. E o sărbătoare frumoasă pentru toți și cu drag vă așteptăm la Târgul Mărului”, a transmis Cătălin Coman. Târgul Mărului de la Fălticeni este deschis până duminică, 22 octombrie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava