Concert pascal
MOPAN Suceava

„Zilele orașului Vicovu de Sus”, care au avut loc pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, a devenit unul dintre cele mai mari evenimente care au fost organizate în această vară în județul Suceava. Începând cu ora 16:00 și până târziu în noapte, peste 20.000 de persoane au participat la evenimentele organizate în piața centrală a orașului Vicovu Sus alături de primarul Vasile Iliuț, dar și de invitații acestuia, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan, numeroși primari din localitățile învecinate, printre care cei din Horodnic de Sus, Ulma sau Brodina și primarul orașului Crasna din Ucraina. Printre invitații care au concertat la Zilele orașului Vicovu de Sus – Întâlnirea Diasporei se numără trupa Holograf, Ana Ilca Mureșan, Cornelia și Lupu Rednic, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, precum și numeroși artiști locali. Și anul acesta, Zilele Vicovului au constituit un bun prilej de întâlnire a vicovenilor de acasă cu cei care s-au întors în număr foarte mare din străinătate.

În discursul său, primarul din Vicovu de Sus a ținut să le mulțumească tuturor pentru prezența extrem de numeroasă la acest eveniment, el spunând că la cât de mulți oameni au venit la acest eveniment „ajungeți până aproape de centura Rădăuțiului”. „Vreau să vă mulțumesc în mod special pentru faptul că ați avut plăcerea să fiți astăzi alături de noi la această sărbătoare a orașului. Și am onoarea și deosebita plăcere să-i am alături de mine pe o parte din primarii din localitățile învecinate și vreau să vi-i prezint pe domnul Alexandru Moldovan, prefectul Sucevei, domnul președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care este alături de noi și ne promite că va fi în continuare alături de noi”, a spus Vasile Iliuț. El a remarcat în mod special prezența primarului orașului Crasna, pe care l-a numit „un prieten drag”. Vasile Iliuț a ținut să precizeze că orașul Vicovu de Sus a fost întotdeauna alături de românii din Ucraina și va continuă să facă acest lucru. „Dumnezeu va da și se va termină acest război și va fi mult mai bine”, a precizat Iliuț.

Invitat să ia cuvântul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că îl felicită sincer pe primarul Vasile Iliuț pentru modul în care s-a implicat în dezvoltarea acestui oraș din momentul în care a preluat conducerea primăriei. Gheorghe Flutur a declarat că Vasile Iliuț este unul dintre primarii care au reușit să schimbe în bine localitatea pe care o conduce prin numărul mare de investiții pe care le-a realizat sau urmează să le implementeze.

„Am să fiu foarte sincer. Mulți m-ați întrebat de ce nu vin mai des. Vin, dar de luni până sâmbătă, sincer nu prea am avut motive să simt că putem să ne distrăm. Acum, când Vicovu se schimbă la față și să vede, am spus da, merită pentru că unii oameni te întreabă și de sănătate, ce ai făcut, ce faci”, a spus Flutur. El le-a transmis vicovenilor că trebuie să fie bucuroși că au asemenea primar, președintele CJ Suceava subliniind faptul că este alături de Vasile Iliuț „până în pânzele albă”. ”Spun acest lucru pentru că Vasile Iliuț este un om care merită să-l ajuți. Vasile Iliuț nu este un primar comod și asta pentru că îl dai afara pe ușă și el îți intră pe geam, cere, chiar și de zece ori pe săptămână. Dar iată că astfel începe să se vadă câte ceva în orașul dumneavoastră”, a declarat șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a remarcat faptul că în Vicovu de Sus a început marele proiect pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare. De asemenea, el a mai spus că recent a fost finalizată și asfaltarea drumului național din frontiera cu Ucraina și până la intersecția cu Vicovu de Jos. Flutur a adăugat că o prioritate a sa este și începerea proiectului pentru rețeaua de gaze naturale în Vicovu de Sus .

Făcând referire la lucrurile bune care se întâmplă în acest oraș, Gheorghe Flutur a remarcat faptul că „Vicovu de Sus trebuie să devină o capitală aici în nordul României”. El a subliniat faptul că respectă acest oraș și pe locuitorii lui.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava