MOPAN Suceava

Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal a dat curs solicitării mai multor cluburi din judeţ şi a decis convocarea Adunării Generale Extraordinare pentru data de 30 ianuarie, la Hotel Imperium.
Pe lângă prezentarea bilanţului contabil şi dezbaterea problemelor legate de afilierea sau dezafilierea anumitor asociaţii sportive, delegaţii vor trebui să stabilească în cadrul întrunirii de la sfârşitul acestei luni şi o dată exactă la care vor avea loc viitoarele alegeri pentru posturile de conducere din cadrul AJF Suceava.
Şedinţa se anunţă de pe acum una tensionată. Pe de o parte, nu mai puţin de 38 de cluburi solicită ca alegerile să aibă loc pe data de 1 martie. De cealaltă parte Aurel Daicu va propune în Comitetul Executiv ca scrutinul să aibă loc abia în luna iunie, după terminarea acestui sezon, la mai bine de trei luni de la expirarea mandatului actualului preşedinte AJF Suceava.
Înscris în cursa pentru preşedinţia AJF, Ciprian Anton nu este de acord ca alegerile să aibă loc la sfârşitul campionatului, considerând că data de 1 martie, propusă de cluburi, este cea mai potrivită pentru organizarea scrutinului.
„Salut decizia luată de Comitetul Executiv. Este un pas înainte spre clarificarea lucrurilor. Cei de acolo nu au luat însă act de solicitarea celor 38 de cluburi de a organiza alegerile pe 1 martie. Considerăm că este cea mai potrivită dată ţinând cont de calendar. Mandatul domnului Daicu expiră pe 6 martie, iar alegerile pentru şefia FRF au loc pe 5 martie. Normal ar fi ca noul preşedinte al FRF să ştie cu cine lucrează la AJF Suceava încă din martie, nu de la vară”, consideră Anton.
Ciprian Anton mai solicită un lucru actualei conduceri a AJF Suceava, ca măcar în al 12-lea ceas să prezinte un statut oficial al Asociaţiei.
„Rămân deocamdată foarte multe întrebări. Deşi am solicitat încă de la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut să ni se prezinte un statul oficial după care funcţionează AJF, nu l-am primit nici până acum, aşa că nu ştim exact care sunt regulile de participare la viitoarele alegeri”, a mai spus Ciprian Anton, care a precizat că, în cazul în care statul oficial al AJF Suceava nu va fi prezentat public cât mai repede, va face mai multe dezvăluiri la Adunarea Generală din 30 ianuarie.
La şedinţa Comitetului Executiv de la mijlocul acestei săptămâni au luat parte preşedintele AJF, Aurel Daicu, vicepreşedintele AJF, Vasile Bejenar, preşedintele CJA, Dumitru Antoniu, reprezentantul cluburilor din Liga a IV-a, Manuel Costache şi reprezentatul cluburilor de juniori, Radu Caşuba. A lipsit vicepreşedintele Mihaiţă Szekely.
Ciprian Anton şi-a depus oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al AJF Suceava încă din luna decembrie. Din echipa actualului manager de la Sporting mai fac parte lectorul universitar Bogdan Grosu, arbitrul internaţional Sebastian Gheorghe şi antrenorul echipei de fotbal feminin Armonia Fălticeni, Marcel Irimie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava