Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunicatul companiei Wizz Air în care se arată că închide baza de la Suceava și va reduce numărul de curse care operează pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava ne surprinde, mai ales că tocmai am inaugurat cel de-al doilea terminal care creează condițiile de a putea opera 1,5 milioane de pasageri pe an, transmite vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă.

”Consiliul Județean Suceava și conducerea Aeroportului au convenit ca, începând chiar de astăzi, să inițieze o serie de demersuri pentru a se găsi soluții pentru a se relua zborurile către destinațiile relocate și de introducerea de curse cu noi destinații. Împreună cu compania Wizz Air am reușit să creștem foarte mult traficul de pe aeroportul din Suceava, ajungând la un număr de circa 800.000 de pasageri pe an după ce în 2016 se înregistrau 50.000 de pasageri. Pentru acest lucru se cuvine a mulțumi companiei Wizz Air și suntem convinși că vom colabora foarte bine și în continuare. Noi continuăm să dezvoltam Aeroportul. În acest moment avem investiții de peste 13 milioane euro pe fonduri europene pentru implementarea unui proiect de creșterea gradului de securitate prin construirea unui gard inteligent, un drum perimetral asfaltat și a unei clădiri destinate implementării ultimelor măsuri de siguranța traficului aerian, cu toate dotările necesare.

Am solicitat în mai multe rânduri și avem asigurări de la ROMATSA că vor îmbunătăți sistemul de aducere la sol a aeronavelor pe timp de ceață(ILS), facem precizarea că astăzi sunt similare ca performanță cu cele de pe aeroportul Iași și Bacău. Totodată, precizăm că a fost demarată procedura pentru construire a unui terminal T3 pentru pasageri și a unui terminal cargo.”, a declarat Barbă.

Anunțul Wizz Air că închide baza de la Suceava a luat prin surprindere administrația județeană. Barbă: ”Noi continuăm să dezvoltam Aeroportul. În acest moment avem investiții de peste 13 milioane euro pe fonduri europene”, 1.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava