Concert pascal
MOPAN Suceava

Cătălin Botezatu a primit cea mai înaltă distincţie din industria fashion, cu prilejul lansării la București a documentarului „The Genius of Gianni Versace Alive”. Regizorul Vincent de Paul a venit, în premieră, în România, pentru lansarea filmului, produs împreună cu Eduard Irimia, potrivit click.ro.

Prima ediţie de toamnă a Galei Health, Beauty and Lifestyle, o experienţă red carpet similară celor de peste Ocean, a avut loc la jumătatea lunii octombrie, la Sala Luceafărul din București. Cu acest prilej, a avut loc, în premieră mondială, lansarea documentarului „The Genius of Gianni Versace Alive”.Cătălin Botezatu (56 de ani) a mai adăugat un trofeu pe raftul cu cele 300 de disticții obținute de-a lungul carierei sale. Designerul a fost numit Romanian Fashion Icon.

Pe lângă premii, invitaţii de la Gală au avut parte şi de o surpriză: au fost primii din lume care au putut urmări documentarul „The Genius of Gianni Versace Alive”, care surprinde cele mai importante momente din viaţa celebrului designer de modă Gianni Versace.

Producţia are în distribuţie personalităţi precum: Elton John, Jon Bon Jovi, Naomi Campbell şi Cindy Crawford. Lansarea la nivel mondial a documentarului l-a adus la Bucureşti şi pe regizorul Vincent de Paul.

Fost fotomodel al reputatului designer italian, cineastul, în vârstă de 55 de ani, a simțit nevoia să-i aducă un tribut celebrului creator de modă, asasinat pe scările casei sale din Miami Beach, pe 15 iulie 1997. „Sunt mai mult decât încântat să mă aflu în capitala României și să lansăm chiar aici documentarul la care am lucrat. Vă doresc tuturor toate cele bune şi chiar mă bucur că pot împărtăşi cu voi asta!”, a declarat pentru Click! Vincent de Paul, regizorul filmului documentar.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-internationale/botezatu-premiat-la-lansarea-documentarului-2309083.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava