Concert pascal
MOPAN Suceava

Procedura de insolvență la persoane juridice și procedura de faliment a unei firme în România se poate deschide ca urmare a unei cereri introduse la tribunal de către un debitor în România, de către unul sau mai mulți creditori ori de către persoanele sau instituțiile prevăzute expres de lege. Potrivit reglementărilor din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovadă notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere procedură insolvenţă în România. Totodată, cererea debitorului de deschiderea procedurii insolvenței în România trebuie să fie însoțită de mai multe documente esențiale pentru ca procedura de insolvență în România să se desfășoare în bune condiții. Din aceste considerente, Societatea Românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile unui  avocat specializat în litigii insolvență și faliment în România care vă poate îndruma și asista în procedura insolvenței în România, conform unui plan de reorganizare constituit ca urmare a rezultatelor obținute din analiza situației financiare.

Nedepunerea documentelor prevăzute de lege la cererea de deschidere a procedurii insolvenței de către debitor în România atrage o serie de sancțiuni, în funcție de natura actelor. Așadar, nedepunerea documentelor precum situația financiară anuală, a listei complete a tuturor bunurilor debitorului, lista numelor și a adreselor creditorilor atrage respingerea cererii de deschidere procedură insolvență în România. Pe de altă parte, nedepunerea unei descrieri sumare a modalităților de reorganizarea a activității și a declarațiilor pe propria răspundere din care să rezulte dacă persoana juridică a mai fost supusă procedurii de reorganizare judiciară sau administratorii nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea anumitor infracțiuni este sancționată cu decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare. Un avocat specializat în litigii insolvență și faliment în România poate oferi asistență juridică de specialitatea debitorilor pentru a asigura un parcurs corespunzător la intrare în insolvență și pentru diligența de a depune toate înscrisurile necesare în termen.

Pentru a putea sta la baza unei cereri de deschidere procedură insolvență în România, creanța creditorului în România față de debitor trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, de mai mult de 60 de zile și să depășească valoarea‑prag. În acest sens, depunerea listei de creditori și înregistrarea creanțelor acestora în evidențele contabile ale debitorului sunt necesare pentru îndeplinirea condițiilor legale pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului în România.

Un aspect important de reținut este acela că nu se poate solicita intrare în insolvență în România pentru o datorie care nu a ajuns la scadență sau a cărei scadență a fost amânată sau nedeterminată. Totodată, condiția exigibilității creanței nu este îndeplinită în cazul în care punerea în executare a titlului executoriu este suspendată sau atunci când părțile au semnat o convenție cu privire la plata datoriei, iar pentru creanțele scăzute ca valoare, legiuitorul a prevăzut că acestea trebuie să atingă o anumită valoare‑prag. Un avocat specializat în litigii insolvență și faliment în România din Societății Românești de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații poate oferi asistență juridică persoanelor care au calitatea de debitor în România în procedura de insolvența unei societăți comerciale în România pentru a asigura protejarea intereselor legale și gestionarea corectă a activității în deschiderea procedurii de insolvență,  conform reglementărilor legislative.

Societatea Românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații vă invită să apelați cu încredere la serviciile noastre pentru a vă asista în deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului în România prin completarea formularului de contact printr-o simplă accesare a adresei https://avocatpavel.ro/contact/.

Societatea de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2023, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2023. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava