Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Horodnic de Sus a început de astăzi implementarea unui proiect propriu prin care cei peste 700 de copii de la școlile și grădinițele din comună vor primi în fiecare zi câte o masă caldă. Primarul comunei, Valentin Luță a precizat că în fiecare zi, la amiază, copiii vor primi câte o gustare caldă, produsele fiind preparate în cantina „Căsuța cu bucate” care a fost construită de primărie special pentru acest program local.

„Începând de astăzi am intrat oficial în funcțiune. Încercăm să asigurăm câte o gustare pentru fiecare copilaș din localitate, indiferent dacă are posibilități sau nu, astfel încât să aibă acces la o gustare. Finanțarea va fi în mare parte asigurată de comunitate. Încercăm noi să asigurăm din resursele comunității. Vom face un apel la instituțiile care pot să susțină această activitate și sperăm să se implice și cultele religioase, părinții, asociația de părinți, societatea primăriei, Primăria și Consiliul Local, tot ce putem aduna lângă noi, firme din localitate, persoane fizice care pot să doneze acei 2% pentru a susține această activitate care spun eu că e foarte benefică pentru copilași, având în vedere faptul că unii au posibilitatea ca părinții să le pună un pachețel de acasă, unii mai puțin. Și încercăm să facem o echitate din acest punct de vedere pentru a nu exista diferențe”, a arătat Valentin Luță.

El a arătat că la unitățile de învățământ din comună învață 756 de copii. Primarul din Horodnic de Sus a precizat că momentan de acest program nu vor beneficia copiii de la grădinița cu program prelungit, având în vedere că această unitate are un contract cu un furnizor pentru asigurarea meselor.

Valentin Luță a mai spus că la un prim calcul, suma minimă necesară pentru a asigura într-o zi o gustare pentru copiii din comună este de circa 6.000 de lei. „Asta înseamnă un efort la nivel de an școlar de undeva la 400.000 – 500.000 de lei. Pare mult la prima vedere însă dacă ne unim toată lumea se poate susține. Nu cred că e un lucru care ne aduce minusuri, ba din contră cred că ne aduce plus. Și merită să ne mobilizăm”, consideră Valentin Luță.

El a spus că toate gustările vor fi gătite în bucătăria cantinei și vor fi livrate către unitățile de învățământ din comună. „Deocamdată, pentru că nu sunt săli de mese pregătite la școli o să facem noi livrarea gustărilor. Va fi o gustare, fără ciorbe, sau cu alte lucruri mai complicate. Pe parcurs vom vedea care este feedbackul comunității și dacă lucrurile evoluează așa cum ne propunem vom înființa câte o sală de mese la fiecare școală. Iar apoi o să se organizeze în cadrul școlii pentru pregătire și analize, pentru ca masa pentru copii să fie în condiții de igienă maximă”, a spus Luță. El a arătat că astăzi, copiii au primit câte un sandviș, cu o greutate de 300 de grame, făcut din produse locale. „În fiecare zi vom diversifica meniul și vom încerca să vedem ce își doresc și copiii”, a mai precizat primarul din Horodnic de Sus.

În același timp, el a arătat că în sala de mese din incinta clădirii în care funcționează cantina va putea fi folosită de toți cei care vor dori să servească meniul zilei, cu un preț de 25 de lei. De asemenea, Valentin Luță a declarat că la etajul clădirii a fost amenajată și o sală de evenimente. „Încasările pe care le vom avea aici le vom folosi atât pentru a susține activitatea cantinei, cât și acest program prin care le oferim copiilor câte o masă caldă”, a explicat Valentin Luță. El a mai precizat că întreaga activitate este gestionată de o societate comercială, HDS Căsuța cu bucate, acționarul unic fiind Consiliul Local al comunei Horodnic de Sus.

Primăria Horodnic de Sus a început să le ofere zilnic o masă caldă celor peste 700 de copii care învață la școlile și grădinițele din comună (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava