Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

În cadrul etapei a X-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, CSU Suceava va juca mâine de la ora 18.00 pe terenul grupării CSM Făgăraş. Ambele formaţii vin după înfrângeri şi sunt conştiente că vor lupta direct pentru evitarea retrogradării. Meciul se anunţă a fi unul deosebit de interesant, mai ales că la gruparea braşoveană joacă un vechi echipier al sucevenilor, Florin Acatrinei.

„Cu siguranţă că vom avea un meci dificil la Făgăraş. Au o linie de apărare solidă şi practică un joc mai mult decât bărbătesc. Ştim cu ce ne vom confrunta şi trebuie să ne mobilizăm. Din păcate nu vom putea conta pe Burlacu care a suferit o fractură la un deget, ghinion absolut abia după ce îşi revenise după entorsa la gleznă.

Pentru noi cele trei puncte sunt importante în lupta pentru evitarea retrogradării şi avem nevoie de ele. Nu avem un lot complet şi dacă apar situaţii neprevăzute este greu să te adaptezi. În orice caz, ne vom bate pentru victorie” a declarat antrenorul Adrian Chiruţ.

În ultima perioadă, din cauza accidentării portarului titular Cristi Tcaciuc, apărătorul buturilor sucevene este tânărul Eduard Duman. Jucător cu reflexe deosebite, el a fost la post atunci când a trebuit, dar totuşi încă are emoţiile debutului.
„Este greu de trecut de la juniori la seniori, diferenţa fiind majoră. Am aşteptat şansa să apăr în poarta echipei Sucevei şi m-am străduit să o fac cât mai bine.

Sper ca la Făgăraş să am inspiraţie şi să-mi ajut echipa aşa cum fac de fiecare dată” a spus portarul Eduard Duman.
Pentru echipa CSU Suceava finalul de an aduce în atenţie obiectivul pentru anul următor şi o nouă strategie, mai ales că există jucători de valoare care se află la final de contract.

„Am avut discuţii cu domnul primar şi sper să mai avem pentru că trebuie să avem în vedere orientarea pentru anul 2018. Avem promisiuni clare pentru achitarea tuturor restanţelor până la finele acestui an, dar ne-am dori o întâlnire în care să vedem pe ce ne putem baza în viitor, mai ales că există jucători tineri care vin din urmă, atât de la LPS, cât şi de la CSU Suceava. Am văzut că echipele de juniori I şi II de la LPS sunt neînvinse şi acest lucru trebuie să dea de gândit. Sper să ne descurcăm pentru că Suceava merită o echipă de handbal care să lupte pentru obiective înalte, aşa cum a mai făcut-o şi cu altă ocazie” a conchis antrenorul Adrian Chiruţ.

Etapa a X-a a Ligii Naţionale programează meciurile:

Minaur Baia Mare – HC Dobrogea Sud
CSM Făgăraş – CSU Suceava
HC Odorhei – CSM Bucureşti
Potaissa Turda – Poli Timişoara
Dunărea Călăraşi – HC vaslui
CSM Focşani – Poli Iaşi
Steaua – Dinamo

Clasament

1. Dinamo 9 7 0 2 273-234 21
2. Steaua 9 6 1 2 241-216 19
3. Potaissa Turda 9 6 0 3 251-201 18
4. Poli Timişoara 9 5 2 2 237-203 17
5. HC Odorhei 9 5 2 2 247-223 17
6. Dunărea Călăraşi 9 5 1 3 222-224 16
7. CSM Bucureşti 9 5 0 4 242-234 15
8. Minaur Baia Mare 9 5 0 4 232-238 15
9. HC Dobrogea Sud 9 4 2 3 228-2019 14
10. HC Vaslui 9 4 0 5 227-256 12
11. CSM Focşani 9 2 1 6 202-221 7
12. CSU Suceava 9 2 1 6 234-256 7
13. CSM Făgăraş 9 2 0 8 221-259 6
14. Poli Iaşi 9 0 0 9 251-302 0
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava