
Un altfel de 1 Iunie
Preşcolarii de la Grădinița cu program normal nr. 8 Suceava au sărbătorit Ziua Copilului întrun cadru de poveste la centru de echitație Pe Cai la Mitoc din județul Suceava. Aici am fost primiți cu căldură...

Distracție maximă la Fălticeni la activitățile organizate de către Primărie de Ziua Copilului. La activități au participat și copii din Ucraina (FOTO)
Distracție maximă a fost de 1 iunie la Fălticeni la activitățile organizate de către Primărie de Ziua Copilului în parteneriat cu Grupul Local de Tineret „Aripi în Europa”, instituţiile de învăţământ preşcolar...

Muzică, jocuri, voie bună și bomboane la Rădăuți de Ziua Copilului (FOTO)
Sute de copii au umplut de 1 iunie pietonalul de la statuia lui Bogdan Vodă din Rădăuți acolo unde a avut loc acțiunea ”Bucuriile copilăriei” care a ajuns la ediția a II-a. Aceștia au avut parte de muzică...

Sute de copii au participat la acțiunile organizate pe 1 Iunie de polițiști, jandarmii și salvatorii SMURD suceveni împreună cu Asociația Euroactiv
Peste 300 de copii au participat la acțiuni organizate pentru sărbătorirea Zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului. Polițiștii suceveni și-au unit forțele cu reprezentanţii jandarmilor și salvatorii...

Ziua Teatrului Național „Radu Stanca” și Ziua Copilului, sărbătorite cu un spectacol cadou pe Scena Digitală
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) sărbătorește 1 Iunie, ziua Naționalului sibian și Ziua Copilului, oferind publicului un cadou deosebit – spectacolul „you • tópia”, regia Edith Buttingsrud și...

Peste 600 de copii ai etnicilor polonezi au sărbătorit ziua lor la Solonețu Nou prin cântec, dans și jocuri preferate (FOTO)
Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor care reprezintă generația de mâine, Uniunea Polonezilor din România, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului organizează pentru...

„Ziua Porţilor Deschise” la ISU Suceava de „Ziua Copilului”
Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Copilului”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al Judeţului Suceava organizează miercuri, 1 iunie, între orele 09.00-15.00, “Ziua Porţilor Deschise”. Copiii...

Program bogat de 1 iunie oferit copiilor din Fălticeni de Primărie şi Consiliul Local
Copiii din municipiul Fălticeni vor avea în perioada 28 mai-1 iunie un program bogat și variat oferit de Primărie și Consiliul Local. Astfel, la Sala de sport „Gabriel Udişteanu” şi pe terenul de zgură...

Premierea participanților la Concursul Național Catehetic Biserica – familia românilor de pretutindeni în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, astăzi, 01 iunie 2021, a avut loc premierea câștigătorilor Concursului Național Catehetic Biserica – familia...

Copiii și nepoții lui Vlad Popescu Piedone au primit cadou o vizită la Palatul Parlamentului
De 1 Iunie, copiii și nepoții deputatului de Suceava Vlad Popescu Piedone au primit cadou o vizită la Palatul Parlamentului. Deputatul PP-USL, afiliat grupului PSD a spus că a ales acest cadou deoarece...

Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc se redeschide pentru a sărbători 85 de ani de existență
Unul dintre cele mai vechi muzee ale României, Muzeul Arta Lemnului (MAL), se redeschide parțial mâine, 1 iunie, cu vernisajul expoziției „MAL 85 – un nou început”. Se marchează, astfel, o dublă...

1 iunie – Ziua Internațională a Copilului la Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni organizează, în data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, expoziția „Copilăria fantastică”realizată cu participarea unor tineri artiști de la licee de profil...

Activități de Ziua Copilului organizate de Primăria Rădăuți
Primăria municipiului Rădăuți organizează mai multe activități de Ziua Copilului în parteneriat cu Consiliul Local, Casa de Cultură, GAL Urban și asociația Rădăuțiul Civic. Acțiunile adunate sub genericul...

Bilete disponibile pentru STAGIUNEA DE VARĂ OCC (01 iunie – 30 august)
Opera Comică pentru Copii (OCC) este prima instituție care și-a început activitatea la sediul din Calea Giulești 16, oferind spectacole în aer liber, respectând conduita socială în vigoare pentru această...

Ce năzdrăvănii făceau vedetele în copilărie!
În fiecare an, în preajma zilei de 1 Iunie, pe paginile de socializare ale vedetelor este o explozie de fotografii alb-negru, din copilărie. Cuprinşi de nostalgie, cu toţii îşi aduc aminte de vacanţele...

Copilăria nu are vârstă!
Ziua Copilului este sărbătorită în fiecare an pe data de 1 iunie atât în România, cât și în alte aproximativ 50 de țări din întreaga lume. Menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru...

De 1 Iunie, copiii din centrele de plasament din județ primesc torturi și sucuri
În județul Suceava, în actualul context sanitar, cei 700 de copii din centrele de plasament sau aflați în grija asistenților maternali nu participă la activități colective de 1 iunie. Însă, cu toții, primesc...

Stan amintește că alocațiile copiilor trebuiau dublate de la 1 iunie ”datorită legii impuse de PSD la începutul anului”
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan amintește că alocațiile copiilor trebuiau dublate de la 1 iunie ”datorită legii impuse de PSD la începutul anului” însă această mărire a fost amânată pentru...

PROIECT INEDIT AL copiilor claselor de canto muzică ușoară de la Romantic Art Music School din Suceava dedicat zilei de 1 iunie
Copiii claselor de canto muzică ușoară de la Romantic Art Music School din Suceava au pregătit o surpriză pentru ziua de 1 iunie. Au înregistrat melodia ”Deschideți Poarta Soarelui” pe care o oferă cadou...

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava marchează Ziua Copilului cu proiectul ”Jucării online”
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava nu va lăsa Ziua Copilului să treacă neobservată, anunță directorul adjunct Alina Mihăescu. ” Noul nostru proiect, dedicat zilei de 1 iunie se cheamă Jucării online dar...

Îndrăgitul elefănțel „Dumbo” vine la Film Now de Ziua Copilului
Pe 1 iunie, de la ora 20:00, Film Now încununează ziua dedicată celor mai tineri dintre telespectatorii săi cu un clasic repovestit. De la Disney și vizionarul regizor Tim Burton, „Dumbo” ne poartă în...

Ziua Copilului sărbătorită la Solonețu Nou (FOTO)
Peste 650 de copii au fost sărbătoriți de ziua lor la Casa Polonă din Solonețu Nou. Acțiunea a fost organizată de Uniunea Polonezilor din România prezent printre copii fiind chiar președintele Ghervazen...

Manifestări organiazate la Fălticeni de Ziua Copilului
Copiii sunt invitați să participe sâmbătă, 1 iunie 2019 – Ziua Copilului, la manifestările care vor fi organizate de Primăria Municipiului Fălticeni. Startul distracției va fi dat, la ora 10:00...

Pe aripile copilăriei
Școala Gimnazială Ipotești, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al comunei Ipotești, I.I. Manaz Cornel ”CMmontage”, Complexul de apartamente “Floare de colț” Dorohoi a organizat, în data de 1...

La Fălticeni a fost inaugurat cel mai modern parc de aventură din județ (FOTO)
În municipiul Fălticeni a fost inaugurat vineri, 1 iunie, de Ziua Copilului, cel mai modern parc de aventură din județ. Investiția a fost realizată de Primăria municipiului Fălticeni cu bani de la bugetul...

Agendă bogată de evenimente, în acest week-end, la Iulius Mall Suceava
Sfârșitul de săptămână petrecut la Iulius Mall Suceava aduce nenumărate propuneri pentru petrecerea timpului liber, atât pentru prichindei, cât și pentru cei mari. Vineri, 1 iunie, Iulius Mall Suceava...

Deputatul PSD Emanuel Havrici organizează un concurs pentru copii
Deputatul PSD de Suceava, Emanuel Havrici, organizează un concurs cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Înscrierile în concurs se fac pe paginile de Facebook „Soluția EHavrici” și „Deputat Emanuel...

20 de copii din Dorohoi compun melodia orașului alături de Vanotek, Narcotic Sound și Control Room
În perioada 30 mai – 1 iunie, Dorohoi devine orașul muzicii din Moldova, unde 20 de copii cu vârste între 11 și 17 ani intră în contact cu producători și compozitori renumiți din București, care îi introduc...

Copii revoluționari vor fi răsfățați — R:EVOL:UTION
Ziua care dă start verii este recunoscută ca Ziua Copilului în mai multe țări din lume, inclusiv în Balcani. Așadar, suntem bucuroși să primim toți tinerii. În primul rând, accesul nu-i o problemă. Intrarea...

Concert Andra Gogan, teatru interactiv și ateliere de creație, de Ziua Copilului, la Iulius Mall Suceava
Începutul lunii iunie este despre copilărie, la Iulius Mall Suceava! Au fost pregătite nu una, ci trei zile cu surprize pe placul prichindeilor, amuzante, creative și antrenante. Concert al Andrei Gogan...

“Bike Me Up”, primul festival din Vatra Dornei dedicat bicicliștilor cu peste 1000 de premii, are loc în perioada 1-3 iunie
Pe lângă faptul că Vatra Dornei este una dintre cele mai importante stațiuni balneare din România, orașul din Suceava se aliniază în rândul celor care promovează mișcarea și respectul față de natură prin...

Carnavalul Copiilor la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava
La Muzeul de Ştiinţele Naturii –Suceava va avea loc în data de 1 iunie 2018, începând cu ora 11 Carnavalul Copiilor. Activitatea aflată la a II-a ediţie îşi propune perceperea muzeului ca un loc plăcut...

Inaugurare fastuoasă a noii săli de sport din Putna (FOTO)
Noua sală a sporturilor din comuna suceveană Putna investiție de un milion de euro realizată de administrația locală prin Compania Națională de Investiții a fost inaugurată de Ziua Copilului în prezența...

Concert Nicole Cherry, atelier de creație, workshop Kendama și multe activități amuzante, de ziua copilului, la Iulius Mall Suceava
Copii, sunteți pregătiți de distracție? Iulius Mall Suceava vă sărbătorește cu două zile în care activitățile amuzante și antrenante vă vor oferi zâmbete. Concert Nicole Cherry, atelier de creație, facepaiting...