Concert pascal
MOPAN Suceava

Premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, i-a cerut omologului său român, Nicolae Ciucă la festivitatea de deschidere a punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Crasna  să recunoască la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului și să susțină inițiativa Ucrainei de a exclude Rusia din OCEMN (Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră). ”Deschiderea acestui punct de trecere a frontierei reprezintă o apropiere între statele noastre și confirmă drumul nostru spre integrarea europeană. Ne-am întâlnit într-o perioadă foarte dificilă pentru Ucraina, adică în perioada când agresorul distruge toată infrastructura critică a Ucrainei, mai ales că se apropie iarna. Suntem recunoscători părții române pentru susținerea integrității teritoriale și suveranității Ucrainei. România ne susține foarte activ în lupta împotriva agresorului, România susține ideea formării unui tribunal internațional, România ne susține pe parcursul nostru spre viitor. Am fi foarte recunoscători părții române dacă ar recunoaște la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului și ne-ar susține în inițiativa noastră de a exclude Rusia din OCEMN (Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră). Suntem recunoscători părții române pentru disponibilitatea de a se încadra în reconstruirea Ucrainei, în special regiunea Novopetrovsk. Astăzi, împreună cu colegul meu, cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, am deschis acest punct de trecere la frontiera noastră comună și după 24 februarie direcția spre Occident a devenit cea mai importantă pentru noi, anume, între această direcție am redirecționat exportul nostru, anume, spre Occident, în țările vecine au venit persoanele care au fost nevoite să părăsească țara. Anume, prin aceste frontiere se întorc cetățenii noștri acasă, prin aceste frontiere trec ajutoarele umanitare voluminoase din partea țărilor Uniunii Europene. Deci, de aceea, lărgirea/deschiderea noului punct de trecere este o prioritate pentru guvernul Ucrainei. Deja am reconstruit un număr de puncte de trecere la granița cu Polonia, inclusiv în regiunea transcarpatică am reconstruit un punct de trecere cu Slovacia. Dar progresul cel mai mare l-am atins la frontiera ucraineano-română. De astăzi, va lucra aici un punct nou de trecere a frontiere Krasnoilsk – Vicovu de Sus. Deschiderea lui era prevăzută încă de acel acord interguvernamental din 2012, dar astăzi noi am realizat în practică acest proiect ambițios. Este primul punct de trecere a frontierei care a fost construit de la zero, din 1999 până acum”, a declarat premierul Ucrainei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava