Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

TPL se va dota cu cinci noi autobuze

Primăria Suceava va cumpăra 5 autobuze de mici dimensiuni pentru TPL. Primarul Ion Lungu a spus că achiziţia este estimată la 1 milion de euro, cu TVA, iar noile vehicule vor fi scoase pe rutele nerentabile, cum ar fi cele spre Gara Iţcani şi Burdujeni-Sat. El a adăugat că licitaţia urmează să fie urcată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice-SEAP. La acest moment, în parcul auto al TPL Suceava sînt 33 de autobuze, din care 30 au fost achiziţionate în 2006, au parcurs, deja...

9 ani în urmă | 3738 vizualizări

Primăria Suceava vrea să cumpere de la Termica doi kilometri de conducte şi o staţie de pompe

Primăria Suceava intenţionează să achiziţioneze de la „Termica”, la un preţ rezonabil, aproximativ doi kilometri de conducte şi o staţie de pompe, astfel încît municipalitatea să devină proprietarul întregului sistem public de termoficare. Potrivit primarului Ion Lungu, conductele se află pe traseul cuprins între gardul centralei termice şi CAF-ul de lîngă „Ambro”. El a declarat că ţevile şi staţia de pompe sînt în patrimoniul „Termica”, dar au fost ipotecate de „ACET” în contul...

9 ani în urmă | 3545 vizualizări

Ilie Niţă a participat la Cernăuţi la un forum de afaceri cu reprezentanţi din Suceava şi Ucraina

La finalul săptămânii trecute, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ilie Niţă, a fost prezent la lucrările Forumului economic internaţional „Tendinţe actuale ale cooperării transfrontaliere ucraineano-române”...

9 ani în urmă | 1764 vizualizări | Comentează

Consiliul Local Rădăuți a fost dizolvat. Atribuţiile vor fi preluate de secretarul municipiului

Curtea de Apel Suceava a hotărît, astăzi, dizolvarea Consiliului Local Rădăuţi, prin respingerea recursului formulat de acesta. Practic, a fost menţinută decizia luată de Tribunal la solicitarea Instituţiei...

9 ani în urmă | 1619 vizualizări | Comentează

Bani pentru lucrări suplimentare la Aeroprtul Salcea

Consilierii judeţeni au aprobat luni alocarea a 1,7 milioane de lei pentru realizarea unor lucrări suplimentare la proiectul de modernizare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea. Fondurile alocate...

9 ani în urmă | 1644 vizualizări | Comentează

Termica şi-a luat adio de la suceveni. La Casa de Cultură a rulat filmul „Cronica unei morţi anunţate”

Termica şi-a luat adio de la suceveni. Aşa poate fi catalogată conferinţa de presă organizată marţi la Casa de Cultură din Suceava de administratorul special al societăţii de transport şi distribuţie a...

9 ani în urmă | 2512 vizualizări | Comentează

Liberalul Ovidiu Balabaşciuc a fost validat luni în funcţia de consilier judeţean

Ovidiu Balabaşciuc a ocupat astfel locul rămas vacant după demisia democrat liberalului Radu Pricope. Înainte de a depune jurământul în funcţia de consilier judeţean, Ovidiu Balabaşciuc a declarat că „sper...

9 ani în urmă | 1782 vizualizări | 1 comentariu

Cătălin Nechifor şi autorităţile din Regiunea Cernăuţi caută soluţii pentru deblocarea unor proiecte bilaterale

Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, va avea marţi o întâlnire cu reprezentanții Administrației Regionale de Stat Cernăuți pentru găsirea unor soluţii pentru deblocarea unor proiecte derulate...

9 ani în urmă | 1239 vizualizări | Comentează

Ceremonia de investire în funcția de prefect a lui Constantin Harasim va avea loc vineri

Ceremonia de investire în funcția de prefect a lui Constantin Harasim va avea loc vineri, 3 aprilie 2015, în sala Ștefan cel Mare din Palatul Administrativ. Ceremonia va începe la ora 11:00, în prezența...

9 ani în urmă | 3032 vizualizări | Comentează

Moment de reculegere în Consiliul Județean în memoria profesorului Mircea Ott

Unul dintre cei mai renumiţi profesori suceveni, Mircea Ott, s-a stins din viaţă. Mircea Ott a fost profesor de matematică la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava. În memoria lui, Consilierii...

9 ani în urmă | 1204 vizualizări | Comentează

Dronă de 20.000 de lei la Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă

O dronă va intra în curând în  dotarea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă « Bucovina » al judeţului Suceava. Aparatul va fi achiziţionat din bugetul propriu al Consiliului Judeţean şi va costa 20.000...

9 ani în urmă | 958 vizualizări | Comentează

Liberalii cer convocarea de urgenţă a unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean

Consilierii judeţenei PNL cer prin vocea liderului lor de grup, Vasile Ilie, convocarea de urgenţă a unei şedinţe extraordinare a deliberativului judeţean la care să fie prezenţi toţi primarii şi parlamentarii....

9 ani în urmă | 1132 vizualizări | 1 comentariu

Mii de suceveni au rămas luni fără curent electric

Mii de suceveni şi mai multe instituţii au rămas luni, după ora 13:00, fără energie electrică. Oprirea alimentării cu energie electrică a fost cauzată de o avarie produsă pe reţeaua de distribuţie a E.On....

9 ani în urmă | 1057 vizualizări | Comentează

Protocol de colaborare între judeţul Suceava şi provincia Luxemburg din Regatul Belgiei

Săptămîna viitoare, la Palatul Administrativ din Suceava va fi semnat un acord de colaborare în diverse domenii între judeţul nostru şi provincia Luxemburg din Regatul Belgiei. Anunţul a fost făcut, astăzi...

9 ani în urmă | 991 vizualizări | Comentează

Primăria Câmpulung Moldovenesc a fost executată silit pentru o investiţie de care nu beneficiază

Primăria din Câmpulung Moldovenesc a rămas în conturi fără o sumă de 23 de miliarde de lei vechi după ce a fost executată silit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru proiectul “Suceava...

9 ani în urmă | 1577 vizualizări | Comentează

Primăria Fălticeni s-a alăturat Campaniei “Ora Pământului 2015”

Primăria Fălticeni s-a alăturat Campaniei “Ora Pământului 2015”, care are loc în întreaga lume. Astfel, sâmbătă, 28 martie 2015, între orele 20:30 şi 21:30 a fost intrerupt iluminatul public pe strada...

9 ani în urmă | 914 vizualizări | Comentează

Constantin Harasim este în mod oficial prefect al judeţului Suceava

Începând de astăzi, Constantin Harasim este în mod oficial prefect al judeţului Suceava. Deşi nu a depus încă jurământul oficial şi nu a avut loc ceremonia de investire, Constantin Harasim a preluat această...

9 ani în urmă | 3506 vizualizări | Comentează

Directorul Cancelariei fostului prefect Florin Sinescu, Cristian Şologon, a părăsit această funcţie

Directorul Cancelariei fostului prefect Florin Sinescu, Cristian Şologon, a eliberat această funcţie, începând de astăzi, după ce noul prefect Constantin Harasim şi-a preluat în mod oficial atribuţiile....

9 ani în urmă | 3371 vizualizări | 1 comentariu

În Suceava vor fi montate 145 de patforme subterane pentru depozitarea deşeurilor

Consiliul Local a aprobat în şedinţa de joi caietul de sarcini care va sta la baza licitaţiei pentru serviciul public de salubrizare menajeră. Potrivit documentului, viitorul operator va trebui să realizeze...

9 ani în urmă | 1828 vizualizări | Comentează

Liberalii s-au opus preluării de către Primăria Fălticeni a clădirii în care a funcţionat consulatul austriac

Clădirea în care a funcţionat până în anul 1918 consulatul austriac în municipiul Fălticeni nu poate fi preluată încă în administrare de către primăria din localitate deşi are undă verde de la Consiliul...

9 ani în urmă | 2065 vizualizări | Comentează

Administratorul public al Primăriei Vatra Dornei, Mircea Rusu, a fost găsit în conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul unui consilier local din deliberativul de la Vatra Dornei. Este vorba despre...

9 ani în urmă | 2006 vizualizări | Comentează

Constantin Harasim este noul prefect al judeţului Suceava. Florin Sinescu a fost eliberat din funcţie

Constantin Harasim este noul prefect al judeţului Suceava, el urmând să-l înlocuiască în funcţie pe Florin Sinescu. Decizia a fost luată în şedinţa de astăzi a Guvernului României, care a adoptat o hotărâre...

9 ani în urmă | 4292 vizualizări | 1 comentariu

Traian Andronachi este noul viceprimar al municipiului Rădăuţi şi va prelua atribuţiile de primar

Avocatul Traian Andronachi este noul viceprimar al municipiului Rădăuţi şi urmează să preia atribuţiile de primar. Hotărârea a fost luată în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Rădăuţi, care a avut...

9 ani în urmă | 1728 vizualizări | Comentează

12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi sărbătorite sâmbătă la Primăria Suceava

Sîmbătă, 28 martie, începînd cu ora 10.00, la Primăria Suceava vor fi sărbătorite alte 12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu. Ca de obicei, fiecare cuplu va primi cîte 200 de lei, flori şi diplome şi va ciocni o cupă de şampanie cu primarul. Ion Lungu a precizat că, din 2005 şi pînă-n prezent, la Primăria Suceava au fost sărbătorite aproximativ 900 de cupluri de aur. ...

9 ani în urmă | 4829 vizualizări

Primăria Suceava ia din nou în calcul înfiinţarea unei noi societăţi de transport şi distribuţie a energiei termice

Primăria municipiului Suceava ia din nou în calcul înfiinţarea unei noi societăţi de transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat. Asta în condiţiile în care falimentul actualei societăţi Termica aflată în insolvenţă este iminent după ce Curtea de Apel Iaşi a respins planul de reorganizare propus de unul dintre creditori. Primarul Ion Lungu a declarat miercuri că săptămâna viitoare va avea discuţii pe această temă cu consilierii locali intenţia sa fiind aceea...

9 ani în urmă | 3930 vizualizări

Mai multe drumuri din judeţul Suceava vor fi plombate până de Paşte

În 2015, Consiliul Judeţean Suceava dispune de un buget de doar 23 de milioane de lei pentru repararea drumurilor de rang judeţean. Suma este cu 27 de milioane de lei mai redusă faţă de anul trecut. Şeful...

9 ani în urmă | 1443 vizualizări | Comentează

Ion Lungu, atenţionat de cei de la Ministerul Mediului să dea front de lucru firmei Pfeiffer

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a declarat nemulţumit de modul în care cei de la firma Pfeiffer lucrează la reparaţia străzilor afectate de investiţiile în extinderea şi reabilitarea reţelelor...

9 ani în urmă | 1295 vizualizări | Comentează

Primarul din Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, a fost găsit în conflict de interese penal

Primarul comunei sucevene Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, a fost găsit în conflict de interese penal de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate. Asta, pentru că în perioada exercitării mandatului...

9 ani în urmă | 2507 vizualizări | Comentează

Direcţia Silvică Suceava va planta 7 milioane de puieţi în campania de împădurire de primăvară

În campania de împădurire din această primăvară, Direcţia Silvică Suceava va planta aproximativ 7 milioane de puieţi forestieri, proveniţi în general din pepinierele proprii. Într-un comunicat al instituţiei...

9 ani în urmă | 16129 vizualizări | Comentează

Noul subprefect şi-a preluat în mod oficial funcţia

Noul subprefect al judeţului, Constantin Harasim, şi-a preluat funcţia în mod oficial luni, 23 martie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Administrativ. Harasim a depus jurământul în prezenţa...

9 ani în urmă | 3077 vizualizări | Comentează

„Festivalul produselor tradiţionale de post” din Adâncata a ajuns la a treia ediţie (FOTO)

„Festivalul produselor tradiţionale de post” din Adâncata a ajuns anul acesta la a treia ediţie. La ediţia de anul acesta, nu mai puţin de şaisprezece gospodine din Adâncata au prezentat aproape 20 de...

9 ani în urmă | 146650 vizualizări | Comentează

Consiliul Județean își repară subsolul

Subsolul Consiliului Județean va intra în reparații curente și renovări. Lucrările vor costa în jur de 55.000 de lei fără TVA și vor fi suportate din bugetul propriu al instituției județene. Vor fi executate...

9 ani în urmă | 938 vizualizări | Comentează

Şapte voluntari germani lucrează la acoperirea ţarcurilor din adăposturile pentru cîini comunitari din Lunca Sucevei

Şapte voluntari germani ai Asociaţiei de protecţie a animalelor „Suceava Memory of Tina” lucrează la acoperirea ţarcurilor din adăposturile pentru cîini comunitari din Lunca Sucevei. Materialele de construcţie...

9 ani în urmă | 1203 vizualizări | 1 comentariu

Noul subprefect al Sucevei va fi instalat luni

Ceremonia de instalare a noului subprefect de Suceava, Constantin Harasim anunţată pentru astăzi, la ora 12.00, a fost reprogramată pentru luni, 23 martie, la ora 10.00. Biroul de Presă al Instituţiei...

9 ani în urmă | 2172 vizualizări | Comentează
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava
Bioenergy Suceava