Concert pascal
MOPAN Suceava

CSU Suceava poate evolua și în sezonul viitor în primul eșalon valoric al handbalului masculin românesc! Deși a retrogradat la finele acestui campionat, formația suceveană poate beneficia de retragerea grupării CS Caraș Severin.
Potrivit unor surse din cadrul gruării bănățene, se pare că povestea grupării CS Caraș Severin a ajuns la final, echipa neavând un sprijin financiar. În aceste condiții, prima echipă care poate prelua locul reșițenilor, conform regulamentului este CSU Suceava.
Consiliul Județea Caraș Severin a comunicat faptul că echipa nu mai poate fi susținută financiar  și că se va desființa. Oamenii din club au fost informați de această decizie de către președintele secției de handbal, Cristian Anghyal. Totuși, Reșița ar putea avea o echipă în liga secundă, sprijinită de către Cristi Pătru, cel care susține financiar și școala de handbal a lui Adrian Petrea.
”Am aflat și noi azi (n.r. ieri) de situația clubului CS Caraș Severin. Vă dați seama că nu este situație bună pentru nicio grupare și niciun jucător al acestei formații și nici nu poți să te bucuri de răul altuia.
Din câte știu, formația noastră este aptă să evolueze și anul viitor în primul eșalon valoric al handbalului românesc, dar așteptăm hotărârea Federației care se va pronunța se pare în data de 15 iulie” a declarat antrenorul echipei de handball masculin CSU Suceava, Răzvan Bernicu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava