Concert pascal
MOPAN Suceava

Vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă a semnat astăzi alături de ministrul educației, Ligia Deca, contractul de finanțare prin care vor fi achiziționate 26 microbuze electrice de 16+1 locuri pentru transportul elevilor din județul Suceava, contract în valoare de 35.905.346 lei.

”Consiliul Județean Suceava a depus la finanțare proiectul “Microbuze electrice pentru elevii din Judeţul Suceava”, în cadrul Investiției I10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, Componenta C15 Educaţie, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în  parteneriat cu 26 unități administrativ-teritoriale din Județul Suceava”, a precizat Barbă.

Obiectivul apelului vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin achiziționarea de microbuze școlare „verzi” (electrice), prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor la educație, cu protejarea mediului înconjurător în același timp.

Microbuzele vor ajunge la unitățile de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale partenere în Contract pentru a asigura transportul elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal.

Alocarea financiară este în sumă de 35.905.346 lei (echivalentul a 7.256.097 euro), din care finanţare din PNRR în sumă  de 30.172.560 lei (echivalentul a 6.097.560 euro), iar TVA-ul, asigurat de la bugetul de stat, în sumă de  5.732.786 lei (echivalentul a 1.158.536 euro).

”Evenimentul marchează un moment deosebit de important pentru învățământul preuniversitar, reprezentând încă un pas făcut în direcția asigurării accesului la educație echitabilă și de calitate pentru toți elevii din județul Suceava și din România, folosind mijloace de transport în comun moderne și care se ridică la cele mai înalte standarde de calitate. Cu puțin timp în urma, tot cu Ministrul Educației, Ligia Deca, a fost semnat un contract de finanţare destinat dotării unităților de învăţământ special din județul Suceava în valoarea de aproape 5 milioane de lei, ce va fi finanțat, de asemenea, prin PNRR. Așa cum am mai spus, pentru Consiliul Județean Suceava, investițiile în învățământ constituie o prioritate, asigurând constant și consistent finanțări din bugetul propriu, precum și prin promovarea unor proiecte cu finanţare europeană, Suceava devenind un judeţ de top în accesarea fondurilor prin PNRR, având deja în implementare trei proiecte în valoare de peste 170 milioane lei”, a declarat Niculai Barbă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava